Conducător auto pregătire continuă – CPC
Ce reprezintă certificatul de pregătire periodică ptr. conducătorii auto – CPC


Pentru exercitarea ocupaţiei, conducătorii auto titulari ai permiselor de conducere corespunzătoare pentru cel puţin una dintre categoriile C1, C1E, C şi CE, respectiv D1, D1E, D şi DE, trebuie să deţină un nivel minim de cunoştinţe necesare desfăşurării profesiei, cunoştinţe ce trebuie actualizate periodic.

Alte atestate:
Informații Generale
Certificatul de calificare profesională continuă, denumit CPC, constituie dovada pregătirii profesionale periodice a conducătorului auto.
Următoarele categorii de conducători auto trebuie să urmeze cursurile de pregătire profesională periodică pentru exercitarea profesiei:
- conducătorii auto exceptaţi de la obligaţia deţinerii unui certificat de calificare profesională inițială (CPI) și anume:
- – titularii unui permis de conducere pentru cel puţin una dintre categoriile D1, D1E, D şi DE, eliberat până la data de 8 august 2008, pentru transportul de persoane;
- – titularii unui permis de conducere pentru cel puţin una dintre categoriile C1, C1E, C şi CE, eliberat până la data de 9 septembrie 2009, pentru transportul de mărfuri,au obligaţia de a urma un curs de pregătire profesională periodică pentru exercitarea profesiei.
- conducătorii auto care sunt titulari ai unui certificat de calificare inițială, denumit CPI, trebuie să urmeze cursurile de pregătire profesională periodică în ultimul an de valabilitate a certificatului;
- conducătorii auto care sunt titulari ai unui CPC trebuie să urmeze cursurile de pregătire profesională periodică în ultimul an de valabilitate al certificatului deținut;
- conducătorii auto titulari ai unui CPI sau ai unui CPC care și-au încetat exercitarea profesiei iar certificatul de calificare deţinut a expirat, au obligaţia de a urma un curs de pregătire profesională periodică înainte de reluarea activităţii;
Pregătirea profesionala in vederea obținerii certificatului de pregătire periodică (CPC) se realizează numai in centrele de pregătire si perfecționare profesională autorizate in acest scop de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
Cine poate avea acces la pregătirea profesională și atestare?
În conformitate prevederile art. 1 alin. (7) din Normele privind pregătirea și atestarea profesională a anumitor categorii de conducători auto, aprobate prin OMT nr. 1214/2015, pot obţine în România CPC doar conducătorii auto care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
- îşi au reşedinţa în România, aşa cum este aceasta definită în art. 14 din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985, cu modificările şi completările ulterioare;
- sunt angajaţi de o întreprindere stabilită în România
Ce documente sunt necesare în vederea înscrierii la cursurile de pregătire profesională?
În vederea participării la cursurile pentru obţinerea CPC, candidatul se înscrie la un centru de pregătire şi perfecţionare profesională autorizat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor. La înscriere se depune un dosar cu următoarele documente:
- cerere,
- actul de identitate în termen de valabilitate, în copie,
- permisul de conducere în termen de valabilitate, în copie,
- copia actului care demonstrează îndeplinirea uneia dintre următoarele condiții:
- – îşi are reşedinţa în România, aşa cum este aceasta definită în art. 14 din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985, cu modificările şi completările ulterioare;
- – este angajat de o întreprindere stabilită în România
Este necesară participarea candidaților, mai mult de o singură dată, la parțile comune ale cursurilor?
Candidații care doresc să obțină CPC atât pentru categoriile de vehicule C1, C1E, C şi CE cât și pentru categoriile de vehicule D1, D1E, D şi DE pot să urmeze părțile comune ale cursurilor specifice o singură dată.
Cine poate participa la examen și cât timp este valabil cursul de pregătire profesională?
Pot participa la examenul pentru obţinerea certificatului de competenţă profesională doar candidaţii care au absolvit cursul de pregătire profesională, în termen de maximum 12 luni de la data absolvirii. Candidaţii care nu au promovat examenul în acest termen trebuie să urmeze un nou curs de pregătire.
Info
Examen
În ce constă examenul propriu-zis?
Examenul pentru obținerea CPC este format dintr-un chestionar cu 30 de întrebări tip grilă, generat de aplicația informatică de examinare, care trebuie rezolvat în 30 de minute. Fiecare întrebare are patru variante de răspuns dintre care una singură este corectă.
Pentru promovarea examenului este necesar să se răspundă corect la cel puţin 70% din întrebări, adică la cel puțin 21 de întrebări.
La finalizarea examenului, punctajul și calificativul admis/respins obținute de fiecare candidat sunt afișate automat pe ecranul terminalului unității PC la care acesta a susținut examenul.
De asemenea, calificativul obținut la examen se poate afla de pe site-ul www.arr.ro aici , secțiunea informații certificate/atestate, în prima zi lucrătoare de după examen.
Unde si cand se poate sustine examenul?
După finalizarea cursului de pregătire profesională, candidatul poate susține examenul numai în județul/municipiul București în care își are sediul centrul autorizat la care a efectuat pregătirea.
Candidații respinși la primul examen pot susține un nou examen în orice județ sau în Municipiul București.
Calendarul de examinare la probele teoretice pentru fiecare județ și respectiv pentru municipiul București este postat pe site-ul: www.arr.ro în secțiunea informații certificate/atestate sau se poate accesa aici .
Care este nr maxim de reexaminari in cazul in care examenul nu a fost promovat?
Nu este limitat numărul de reexaminări pe care candidatul le poate susține în cazul nepromovării examenului.
Cum se desfasoara examenul?
Examinarea în vederea atestării profesionale a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere se organizează și se desfășoară numai pentru candidații candidaţii înscrişi în sistemul informatic de examinare de către centrele autorizate prin care se atestă efectuarea pregătirii profesionale în conformitate cu reglementările în vigoare.
Pentru fiecare sesiune de examinare prevăzută în Calendarul de examinare, programarea candidaților în ziua respectivă se face de către comisia de examinare în funcție de specialitățile pentru care aceștia susțin examenele și, în secundar, în ordinea alfabetică a numelor candidaților. Programarea se comunică centrelor de pregătire interesate de către Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., cu cel puțin 48 de ore înainte de susținerea examenelor și în mod suplimentar se afișează și pe site-ul: www.arr.ro