Info Examen

Info Examen Conducatori auto care efectuează transport rutier de mărfuri periculoase

În ce constă examenul propriu zis?

Examenul cuprinde următoarele probe:

  • a) pentru cursul de bază (cunoscut și sub denumirea de transport în colete al mărfurilor periculoase): un chestionar cu 30 de întrebări cu patru variante de răspuns dintre care una este corectă, care trebuie rezolvate în 30 de minute.
  • b) pentru cursurile de specializare pentru transportul în cisterne, pentru transportul mărfurilor din clasa 1 sau pentru transportul mărfurilor din clasa 7: câte un chestionar cu 20 de întrebări cu patru variante de răspuns dintre care una este corectă, care trebuie rezolvate în 20 de minute.

Candidaţii sunt consideraţi admişi dacă au răspuns corect la cel puţin 70% din întrebările aferente fiecărui chestionar, adică cel puțin 21 de răspunsuri corecte pentru examenul aferent cursului de bază și respectiv cel puțin 14 răspunsuri corecte pentru examenele aferente celor trei cursuri de specializare.

Pot susţine proba pentru cursurile de specializare doar candidaţii care au promovat proba pentru cursul de bază şi cei care îşi extind categoriile de valabilitate ale certificatului A.D.R.

La finalizarea examenului, punctajul și calificativul admis/respins obținute de fiecare candidat sunt afișate automat pe ecranul terminalului unității PC la care acesta a susținut examenul.

De asemenea, calificativul obținut la examen se poate afla de pe site-ul www.arr.ro aici, secțiunea informații certificate/atestate, în prima zi lucrătoare de după examen.

Unde și când se poate susține examenul?

După finalizarea cursului de pregătire profesională, candidatul poate susține examenul numai în județul/municipiul București în care își are sediul centrul autorizat la care a efectuat pregătirea..

Examenele pentru cursul de specializare corespunzător transportului de mărfuri radioactive ce aparțin clasei 7 de pericol se desfășoară numai în municipiul București.